Rusescu, „blocat” la cota 8. Clauza care s-ar fi activat dacă fostul stelist reușea 15 goluri la Braga

Rusescu,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Împrumutul lui Raul Rusescu de la FC Sevilla la Sporting Braga i-a redat încrederea fotbalistului român. Prin transferul temporar în Portugalia, fostul stelist și-a redescoperit pofta de gol, „Ruse” marcând de opt ori pentru formația lusitană. După încheierea împrumutului la Braga, de la finalul lui iunie, Rusescu va reveni în Spania și așteaptă să primească o șansă de la Unai Emery. Debutul jucătorului în vârstă de 25 de ani a fost unul fulminant în tricoul formației portugheze, însă acum, de aproape o lună, acesta nu și-a mai trecut numele pe tabelă, ultimul său gol fiind reușit pe 5 aprilie (contra celor de la Olhanense). Aici intervine un mic detaliu al mutării sale în țara vecină.

Trei milioane de euro clauză de cumpărare

Braga are opțiune de cumpărare a atacantului în valoare de trei milioane de euro, însă, conform contractului, dacă Rusescu marchează 15 goluri pentru portughezi, clauza sa va sări de trei milioane, iar în același timp lusitanii trebuie să-i crească salariul. Totuși, în condițiile în care fostul stelist mai are de jucat doar un meci pentru Braga, e greu de crezut că „borna” mai poate fi atinsă. „Rusescu are o opțiune de trei milioane de euro, opțiune care se mărește dacă va marca 15 goluri. În funcție de acele 15 goluri își va îmbunătăți și contractul pe care îl are la Sevilla”, dezvăluia impresarul său în iarnă.

8 goluri a marcat Raul Rusescu la Braga: atacantul a înscris de cinci ori în campionat, o dată în Cupa Portugaliei și de două ori în Cupa Ligii, iar Braga mai are de disputat încă un joc

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Lege pentru toate FEMEILE din România. Devine obligatoriu în fiecare județ
Lege pentru toate FEMEILE din România. Devine obligatoriu în fiecare județ
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în accidentul din Timiș
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×